Guvernul se pregătește să decidă, într-o săptămână, dacă TAROM mai există sau nu. O face în grabă, fără să întrebe Parlamentul, fără să vorbească cu angajații și fără nicio dezbatere publică.
Vreau să vă spun că eu zbor cu TAROM săptămânal și văd o companie bine organizată, cu oameni care își iau treaba cât se poate de în serios, care fac tot ce pot să fie la standarde înalte.
Dar nu pretind că dețin adevărul absolut. Am citit și eu documentele, știrile, am citit ce spun toate părțile și vreau să vă explic cum s-a ajuns, de fapt, la acest dezastru despre care vuiește presa.
Cum să îți dai cu stângul în dreptul
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat public că TAROM pierde bani de 10 ani și că modelul de business nu e sustenabil. Un document guvernamental a confirmat: dacă până pe 30 aprilie nu se decide fie găsirea unui partener strategic, fie „ieșirea de pe piață”, compania nu mai poate primi ajutor de stat.
Pasagerii s-au speriat și au cerut rambursări. Încasările zilnice ale companiei s-au prăbușit de la peste un milion de euro la sub 150.000. Când vicepremierul țării iese la televizor și spune că o companie aeriană s-ar putea închide luna viitoare, este absolut normal să nu-ți mai cumperi bilet.
Nu vreau să cred că a fost intenționat, sper cumva că e doar o declarație făcută amatoricește, de cineva care nu înțelege că TAROM este o companie vie, de interes național, ale cărei încasări depind de încrederea pasagerilor.
O declarație de ministru a adus așadar milioane de euro în prejudicii, unei companii deja cu probleme financiare. Excelent!
Deci Guvernul dă vina pe TAROM că nu face performanță, dar uită să menționeze că a pus în fruntea companiei 17 directori în doar 3 ani. Un director nou la fiecare 2-3 luni!
Altfel, planul de restructurare pentru TAROM, aprobat de Comisia Europeană, prevedea 1.316 angajați. TAROM are azi doar 827. Restructurarea de personal s-a făcut demult și mult peste ce se ceruse. Asta înseamnă că oamenii și-au făcut treaba. Statul, NU.
Lașitatea decizională a Guvernelor
Sindicaliștii sunt furioși și au dreptate să fie. În spațiul public încep să se audă acuzații despre conspirații, agenți străini și interese oculte care vor să ne ia zborurile. Refuz să cred asta. Dar îmi este la fel de greu să accept că o companie strategică este ștearsă de pe hartă doar dintr-o banală greșeală.
Adevărul, se pare, este mai trist decât o conspirație internațională: TAROM moare de lașitate politică.
Să salvezi TAROM presupune decizii grele, un plan asumat pe mai mulți ani și gestionarea unor conflicte. Să salvezi TAROM presupune competență! Să o închizi oficial înseamnă o pată pe mandatul oricărui politician.
Așa că guvernele României au ales a treia cale, cea mai toxică: o lasă să sângereze până la moarte, în speranța că va muri în mandatul următorului guvern. Schimbarea a 17 directori în 3 ani nu este o greșeală ocazională. Este refuzul premeditat și în formă continuată de a face ceva.
Capcana falsului profit
Compania TAROM nu poate fi privită doar ca o linie de buget. Este infrastructură critică a statului român. Nu putem cere Armatei Române sau SMURD-ului să iasă pe profit la final de an. Le cerem să fie eficiente cu banii publici și să fie gata de intervenție. TAROM are mai multe aeronave de transport decât Armata. A evacuat cetățeni români din zone de conflict, a răspuns cererilor Guvernului. Într-un moment în care avem un război la granița de est și o diasporă de milioane de oameni, o companie aeriană națională este un instrument de reziliență de stat. Reprezintă o parte a suveranității României.
Polonia a înțeles perfect acest lucru și a ales să investească și să dezvolte: compania lor de stat, LOT, a crescut de la 36 de avioane la 86, cu destinații tot mai multe. Noi am ales să tăiem, scăzând de la 30 la 14 avioane. Diferența dintre noi și polonezi nu e de bani sau de resursă umană. Este de voință politică și de competența celor care iau decizii.
Să renunți la compania aeriană națională în actualul context geopolitic nu poate fi numită reformă. Este o eroare strategică extrem de gravă. Să renunți intenționat la o componentă care face România independentă si suverană este incredibil de grav, dar guvernanții noștri se prefac că nu contează.
Ce ar trebui să se întâmple
Sunt dezamăgit nu doar de actualul Guvern, ci de toți cei care au condus România în ultimii ani și au tratat companiile statului, printre care și TAROM, ca pe ceva de care trebuie să scăpăm, pentru că e greu și pentru că nu face profit politic.
Aș vrea ca, înainte de orice decizie ireversibilă, Guvernul să asculte și opinia Parlamentului, societății, opinia sindicatelor, să se oprească un minut și să se gândească: chiar vrem să fim singura țară importantă din Europa de Est care renunță la propriile aripi?
Nu mai cer miracole. Cer ca statul român să își asume, în al doisprezecelea ceas, rolul de proprietar și să-și ia în serios datoriile și responsabilitățile.
Dacă Guvernul vrea să închidă compania TAROM, să iasă la televizor și să spună deschis: „România este prea slabă pentru a mai avea o companie aeriană națională”. Să își asume politic falimentul. Dacă nu, să o finanțeze corect și să o lase să își facă treaba.
Nu mai putem accepta această... să-i spunem pe nume: prefăcătorie, această incompetență în formă continuată care duce la pierderea, pas cu pas, a elementelor care garantează suveranitatea țării.
