Cu toții ne dorim ordine și transparență în domeniul construcțiilor. Este dreptul firesc al oricărui cetățean să știe ce clădire se ridică pe strada lui. Zilele trecute însă, a trebuit să iau atitudine și să votez împotriva unei propuneri legislative (L59/2026), inițiată și susținută de unii parlamentari USR. Chiar dacă intenția colegilor a fost, foarte probabil, una bună, forma propusă ne arată un lucru îngrijorător: ce se întâmplă atunci când legile sunt scrise din birou, de către oameni care probabil nu au avut prea mult contact practic cu munca de pe un șantier.
Ce își doreau, de fapt, unii parlamentari USR prin această lege? Oprirea imediată a lucrărilor pentru simpla lipsă a panoului de informare la stradă.
Să ne imaginăm puțin cum ar arăta asta în viața reală: dacă un inspector ajunge pe șantier fix în momentul în care se toarnă o placă de beton sau stâlpii de rezistență, legea l-ar fi obligat să oprească totul, pe loc. Pentru un panou lipsă, doborât poate de vânt sau agățat accidental de un camion, constructorul ar fi fost forțat să întrerupă un proces tehnologic critic. O astfel de decizie poate compromite iremediabil siguranța structurală a unei clădiri! Viața și siguranța oamenilor nu pot fi puse în pericol pentru o normă redactată greșit.
Pe lângă acest risc tehnic major, legea venea cu o abordare complet disproporționată a sancțiunilor. Imaginați-vă că aceeași amendă, de 5.000 de lei, urma să fie aplicată atât omului de la țară care își repară o anexă în propria curte, cât și marelui dezvoltator imobiliar care ridică un cartier rezidențial întreg. Într-o țară normală, o lege dreaptă trebuie să știe să facă diferența între un simplu gospodar și un gigant imobiliar.
Nu am fost singurul care a sesizat aceste probleme. Consiliul Economic și Social (CES) a dat un aviz nefavorabil, Consiliul Legislativ a avertizat că textul este deficitar tehnic, iar Comisia pentru administrație publică a respins propunerea în totalitate, nu o dată, ci de două ori. Până și amendamentele prin care inițiatorii au încercat să își repare din mers propriile greșeli au picat la vot.
Din aceste motive, decizia mea și a colegilor din grupul AUR a fost să votăm cu fermitate împotriva acestei inițiative. România are nevoie de legi clare, care să funcționeze în viața reală și să ajute dezvoltarea, nu de reglementări care pedepsesc nedrept și pun siguranța în pericol.

