Pe piața de energie există un prag psihologic și economic, dincolo de care lucrurile devin îngrijorătoare: 2500 de lei pentru un Megawatt-oră (MWh). Orice depășește această valoare înseamnă energie extrem de scumpă, cu efecte ce se vor simți în toată economia.
Din păcate, zilele acestea am depășit acest prag cu mult, și asta servește ca o lecție despre ce înseamnă investițiile amânate și deciziile întârziate.
Dacă analizăm datele din Piața Zilei Următoare (PZU), locul unde se tranzacționează energia pentru a doua zi, observăm o tendință îngrijorătoare. Pe baza datelor, prețurile au "explodat" în anumite momente ale zilei.
Pe 24 Iunie 2026, am avut un preț maxim de 3470.38 lei/MWh. A doua zi, pe 25 Iunie, și mai mult, atingând 3474.30 lei/MWh. Vorbim de prețuri care sunt cu aproape 1000 de lei peste pragul de alertă de 2500 de lei.
Problema de la ora 20:00
Când se înregistrează aceste prețuri uriașe? Analiza pieței ne arată că cele mai scumpe intervale se concentrează seara. De exemplu, prețurile maxime din ambele zile s-au înregistrat în zona „Intervalului 80”. În limbaj tehnic de piață (unde ziua e împărțită în sferturi de oră), acest interval corespunde orei 19:45 - 20:00. Pe 24 iunie, alte 10 intervale au depășit pragul de 2500 lei/MWh, toate în orele de seară.
Așadar, în condițiile pieței de azi, putem spune că seara, energia devine un lux.
Motivul este ușor de înțeles pentru oricine: odată cu apusul, zecile de mii de panouri fotovoltaice nu mai produc energie. În același timp, consumul crește când oamenii ajung acasă. Pentru a acoperi cererea internă, sistemul trebuie să se bazeze masiv pe importuri și acolo intervine costul speculativ datorită modalității de calcul a prețului, adica prețul marginal care închide piața.
Un viitor tensionat: pierdem cărbunele, întârziem gazul
Presiunea este însă și mai mare. Trebuie să ne amintim că ne pregătim să mai pierdem din baza de producție stabilă.
Conform angajamentelor luate cu Comisia Europeană, până pe 31 august 2026 urmează să mai retragem din exploatare capacități de producție pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) însumând 710 MW. Este vorba de energie "în bandă", adică disponibilă constant, nu doar când bate vântul sau strălucește soarele.
În mod normal, aceste capacități ar fi trebuit înlocuite rapid. Însă noile grupuri pe gaz de la Ișalnița (850 MW) și Turceni (475 MW), deși beneficiază de finanțare prin Fondul de Modernizare, bat pasul pe loc din cauza licitațiilor blocate.
Dacă am fi avut astăzi o capacitate instalată funcțională mult mai mare în aceste centrale pe gaz, alături de unități hidro, vârfurile de consum de seară ar fi fost acoperite rapid din producția internă, la costuri corecte.
Situația actuală: 89% gata, dar blocate
Curtea Constituțională a României (CCR) a dat, în sfârșit, undă verde unor mari proiecte hidroenergetice care au stat blocate ani la rând prin instanțe de către ONG-uri.
Însă, pe fondul unei reale crize de capacitate, autoritățile au mers înainte.
Și nu vorbim despre proiecte aflate doar pe hârtie. Pentru reducerea imediată a prețurilor, este imperativă urgentarea unor obiective deja construite aproape integral:
- Hidrocentrala Răstolița realizată în proporție de peste 89%.
- Amenajarea Hidroenergetică Livezeni - Bumbești realizată în proporție de aproape 89%.
- Iernut (pe gaz) 90%
Ce bine ar fi fost dacă aceste proiecte hidro ar fi fost realizate și funcționale... și nu ar fi fost blocate atâția ani pentru acel ultim 10% rămas de executat!
O hidrocentrală poate fi pornită rapid, aducând energie în sistem exact atunci când avem nevoie, seara, când prețul „explodează”.
Prețul deciziilor arbitrare și resursa națională
Situația tensionată din sectorul energetic se datorează și deciziilor arbitrare care s-au luat până acum de către autorități.
Gravă este și intenția de înstrăinare a potențialului hidroenergetic neexploatat încă al României. Deja, sub guvernul Bolojan s-a cedat 50% din proiectul strategic Tarnița-Lăpuștești către compania franceză EDF.
Pe lângă faptul că acesta este ultimul potențial energetic major care a mai rămas în patrimoniul național, el are o importanță strategică uriașă. Energia hidro este inepuizabilă, este accesibilă rapid și, poate cel mai important, este un avantaj geografic de care nu orice țară beneficiază. Păstrarea ei ar trebui să fie baza securității noastre energetice.
Speranțe (și griji) pentru viitor
Privind prețurile din 24 și 25 Iunie 2026, îngrijorarea că urmează o perioadă cu energie foarte scumpă este absolut justificată. Reducerea producției pe cărbune de la finalul verii, combinată cu vârfurile de consum de seară și gestionarea ineficientă a resurselor noi de gaz, va pune o presiune enormă pe prețuri.
Singura speranță pe termen lung este decizia CCR, care în teorie deblochează construcția centralelor hidro, dar istoria ne arată ca aceste proiecte pot suferi iarăși alte întârzieri și blocaje.
Dreptul la un mediu curat este un aspect fundamental, iar dreptul românilor și al industriei la utilități la prețuri corecte este esențial pentru funcționarea societății. Proiectele hidroenergetice, pe termen mediu și lung, sunt cele mai curate forme de producere a energiei și de echilibrare a sistemului energetic
Speranța tuturor este ca de acum înainte, astfel de proiecte esențiale pentru infrastructură să nu mai fie blocate. Până când noile capacități vor ajunge în rețea ,să ne ajute, va trebui să plătim și să suportăm efectele deciziilor prin care a fost administrată energia țării.
Soluția pentru un viitor cu energie ieftină pentru români și pentru industria românească este revenirea la un mix energetic sănătos, cu energia Hidro cu o pondere crescută, alături de celelalte capacități (nuclear, hidrocarburi, solar și eolian).
Și la fel de important, schimbarea modalității de stabilire a prețului, astfel încât sa nu mai fie speculativ, pe bază de preț marginal, așa cum este în prezent.
